Nu era Mara!!!!

Nimic nu-mi displace mai mult decât ca doi tineri, chiar foarte tineri, adică sub 18 ani, să se sărute pe stradă, fără să le pese de opinia trecătorilor. Sau că se încolăcesc unul în jurul celuilalt fără nicio jenă, ca iedera în jurul unui pomișor, de cele mai multe ori în poziții indecente. Asta se întâmplă pe stradă sau pe băncile din parcuri sau din stațiile de autobuz. Ziua în amiaza mare. Sigur, sunt o persoană în vîrstă, trecută demult de vremea zburdălniciilor copilărești care însoțesc de obicei perechile de îndrăgostiți. Mă rog, ei așa cred că sunt îndrăgostiți. Mama mea povestea mereu despre o plantă sălbatică (morcovul sălbatic) care avea o inflorescență mare albă, iar în mijloc o pată roșie. Cică planta se numea ”Rușinea fetei” și pata aceea roșie simboliza inocența unei fete fecioare. Mai spunea și că pe vremea ei, pata aceea era foarte mare, acoperind aproape jumătate din corola plantei și că acum planta are doar un mic punctișor roșu în mijloc. Evident, se potrivește cu realitatea. Când eu eram tânără, rareori vedeai asemenea manifestări de dragoste în public. Si mama spunea deci că bunul simț s-a micșorat precum pata roșie din floarea morcovului sălbatic ”Rușinea fetei”.
Așadar, mă duceam liniștită pe drumul meu, când undeva mai departe de mine, pe trotuar, o pereche de tineri, aproape copii, stăteau în picioare, strâns îmbrățișați, sărutându-se. V-am mai spus că nu agreez astfel de manifestări în public și am privit la cei doi tineri. Fata mi se părea extrem de cunoscută. Stătea cu spatele la mine și nu-i puteam zări fața chiar dacă aș fi vrut. Era lipită ca o ventuză de băiat. Mă fulgeră un gând scandalos: este nepoata mea. Cu viteza fulgerului mi se derulează în minte toate eforturile mele de a-mi educa nepoata așa cum trebuie, să știe cum să se comporte, mai ales în public. Aveam convingerea că nepoata mea nu ar face așa ceva în ruptul capului. Ajunsesem la concluzia că nu mai trebuie să insist și că ea înțelesese. Și totuși, s-o văd așa atârnată de gâtul băiatului! La 15 ani! Mi s-a părut scandalos și trebuia să iau atitudine. Mă apropii încetișor de cuplul acela, fierbând pe dinăuntru, ridic ușurel o mână și o strecor printre cei doi, exclamând indignată: Mara!!!. Când ajung cu mâna cam în dreptul ochilor fetei, ridică fața spre mine și … stupoare! Nu este npoțica mea. Ce ușurare! Ce bucurie că nu mi-am risipit în zadar eforturile de a crește un copil ”cuminte”! Imi cer scuze, îndepărtându-mă repede. Ei se uită ciudat la mine și apoi, fără să fie tulburați de întrerupere, o iau de la capăt. Mă îndepărtez cu pași grăbiți de teamă ca nu cumva vreunul din ei să se răzgândească și să mă ia la rost.