Impresii, lacrimi și zâmbete

Citind cartea dumneavoastră, mi-a fost imposibil să nu retrăiesc,  cu mare plăcere, niște ani demult uitați, anii copilăriei. Deși m-am născut la Ciumăfaia, nu am locuit acolo decât până la 3 ani, dar reveneam în fiecare vară să-mi petrec acolo vacanțele. Fie la sora mamei mele, care nu avea copii, fie la bunica dinspre tată, în casa căreia se născuseră 18 copii. Eu am ajuns să cunosc doar pe 11 dintre ei. Așadar, vorba aceea ”câți o da Dumnezeu” era valabilă și la noi. Observ că și numele de botez se asemănau, căci și la noi exista câte o Nastasie (la vocativ, nu la nominativ) și de aceea mama mea s-a supărat pe tata că m-a înregistrat (cred că la același notar care a înregistrat-o pe mama dvs., la Borșa) Nastasia și ea mi-a spus Lena. Îmi amintesc și eu de poreclele din satul meu, cam aceleași. Și la noi, cred că nu era o gospodărie care să n-aibă un Burcuș, în fiecare gospodărie exista troscoțel, și din satul meu exista portar la câte o întreprindere din Cluj. Mai ales la spitale. Constat că se acorda mare atenție educației. Observ, cu mare admirație, scrisul deosebit de frumos, caligrafic, al tatălui dvs., dovadă clară că se insista în acest sens. Și la Ciumăfaia, mama mea și tatăl meu au făcut câte șapte clase (nu știu în ce localitate), tata continuându-și studiile mai apoi, luându-și bacalaureatul (noi o numeam maturitate) aproape în același timp cu mine. Din păcate s-a stins de cancer la doar 48 de ani.

Trebuie să fac și observații, nu? La un moment dat (p. 32,33,34) folosiți persoana a 3-a singular, ceea ce  m-a făcut să cred că era vorba despre tatăl dumneavoastră. Dar în paginile următoare reveniți la persoana întâi, abia atunci am constatat că ați trecut la autobiografie.  Nu am întâlnit greșeli de ortografie sau de punctuație, fiecare virguliță era la locul ei. O singură greșeală am întâlnit, nu mai știu la ce pagină (și n-aș fi vrut s-o amintesc, dar vreau să fiu și critică). Este vorba de verbul ”i-a spus”, pe care l-ați scris într-un cuvânt. Verbul vine de la a spune cuiva (lui i-a spus) și nu de la a lua  (el  ia cartea , de ex.).

Constatând multe lucruri asemănătoare din viața mea și a dvs., firești, doar suntem vecini, nu mă pot abține să constat că am trăit aceleași sentimente, aceleași întâmplări, aceleași emoții, aceleași spaime sau deziluzii.

Când ați povestit drumul cu carul  de  la Borșa la Cluj am avut o revelație: în mintea mea eram și eu într-un car, călătorind spre Cuzăpălac (tata fusese numit acolo șef de post), noaptea, culcată și eu pe un braț de fân, având tovarășă bolta înstelată. Dacă mă concentrez simt mirosul și gustul cornulețelor cu nucă pe care le-am mâncat. Aveam vreo 5 ani.

Tot așa nu mă pot abține să nu vă povestesc pățania mea cu o țigancă, care mi-a luat două pâini întregi, din alea mari pe două ace de cusut. Dar, țiganca mea a fost prinsă la ieșirea din sat,  nu avea căruță.

Citindu-vă amintirile o văd cu ochii minții pe Crucița, oarbă de-acum, ținută de mână  de o fetiță și cântând. Revăd (și asta numai datorită stilului dvs. limpede, concis, extrem de sugestiv) ”valea mare”, care a despărțit satul în două. Revăd cizmmele cuiva, nu mai știu ale cui, atârnate de grinda din casa de dinainte. Sau îmi amintesc povestea mamei mele: dormeam într-un leagăn de lângă pat de care legase mama o sfoară ca să mă poată legăna din pat, fără să se ridice. Și în zelul ei de a mă adormi, a tras prea tare de sfoara aia și m-am rostogolit printre sticlele cu ”porodici” de sub pat.

Revăd crăciunurile petrecute la mine-n sat, pline de farmec și vrajă, atmosferă extrem de fin surprinsă de dvs. Văd parcă totul despre steaua cu care mergeați la colindat. Văd pregătirile și confecționarea ei. Unchiul meu făcuse o stea pentru băiatul meu care avea doar vreo 6 ani. Și-a sacrificat și Marta sita ei de nulaș.

Ați surprins foarte bine evenimentele istorice pe care le-ați trăit.  Ați dovedit că dvs. aveți un spirit de observație și înțelegere a fenomenului istoric, în timp ce eu îmi amintesc doar că am văzut în ziar o imagine cu Stalin într-un sicriu – nu știam nici cine este, nici de ce plângeau oamenii. Unii.  Am îmbrățișat toate ideile inoculate în perioada pionieratului meu. Am crezut tot timpul că e bine ce facem, aveam sentimente de înălțare când intram într-o sală, ducând drapelul și putând să cânt împreună cu ceilalți de la jumătatea unui vers. Sau când duceam salutul pionierilor la tot felul de conferințe. Întotdeauna eram eu cea care citea mesajul. Poate pentru că aveam talent la recitat, cântam foarte bine, dar mai ales pentru că eram mereu premiantă. Eu chiar am crezut în comunism, dar nu până în 1989. Cu timpul, m-am deșteptat, dar destul de târziu.

Sunt la jumătatea cărții, am ajuns la pagina 100. Și aștept cu nerăbdare să citesc ce urmează să se întmple. Stilul este alert, intuitiv, îmi creează un sentiment de deja vu. Imi place să citesc ce ați trăit și experimentat și cu nostalgie îmi amintesc de viața mea. Asta mi-a trezit cartea dvs. în mintea mea, în sentimentele mele.

Aștept nerăbdătoare să vină ora programată pentru lectură. Cu nerăbdare, căci sunt sigură că-mi voi regăsi copilăria și constatând apoi câte amintiri au stat ascunse, uitate, dar acum ies la iveală. Și-mi plac senzațiile ce mi le stârnesc pana dumneavoastră: nostalgie, bucurie, uneori tristețe.

Citindu-vă, nu pot să cred că am uitat cum se făceau țigările, steaua, pâinea – despre care Marta îmi răspundea la întrebarea ”Când va fi gata” că ”atunci când va cânta cocoșește”. Sau să-mi amintesc, nerăbdarea și pofta cu care așteptam cocorăzile. Bunica mea, care născuse 18 copii, spunea că mai ușor face un copil decât un cuptor de pâine.  Simt pe limbă gustul fierturii de fructe uscate, înșirate pe o ață, dulce-acrișor și simt un dor nebun de a mai fi iar copil, fără griji, să simt gustul dulce acrișor al compotului ăluia.

Da, consătenii noștri valorificau totul, țin minte că și mătușa Marta mi-a țesut și mie (ea nu avea copii) 100 de șergare de bucătărie și două lepedeie nevedite, pe care le-am primit cadou de nuntă. A mai făcut și niște fețe de masă nevedite cu arnici roșu și, după ce le-a croit, a făcut un covoraș pe care soțul meu l-a pus pe luneta mașinii. Cel mai mult m-a amuzat povestea izmenelor de cânepă, și parcă aud vocea tatălui meu (mort la 48 de ani, de cancer) cum povestea că avea niște izmene atât de țapene că le punea seara în dreptul patului, iar diminneața sărea ”drept în ele”. Am în minte mirosul de la vale, când se topea cânepa, sau simt deznădejdea când valea mare lua cânepa.

Remarc în scrisul dvs. naturalețea, exprimarea firească, curgătoare, ideile care se înlănțuiesc coerent și pe care le receptez cu o deosebită plăcere, simt că această carte parcă mi se adresează mie personal.

Am notat undeva cuvintele lui Lucian Blaga: ”Întâia și suprema lege a stilului literar ține de regulile politicii financiare. Această regulă te învață să nu emiți cuvinte pentru care n-ai acoperire în aur. Orice abatere de la această normă este inflație”. Pe vremea când îmi notam asta nu eram prea exactă, așa că am notat doar citatul șiautorul, nu și sursa lui.

Urmez sfatul dumneavoastră, nu abandonez lectura, dau foaia mai departe.

Mă opresc puțin asupra portului popular din zonă. Trebuie să mărturisesc că nu-mi mai amintesc mare lucru din el. Rețin doar cioarecii, sumanul, căciulile bărbaților, cizmele lor, iar din portul femeilor doar pieptarul, mai ales acela împodobit cu cusături florale. Și, poate nu gândesc corect, dar cred că portul de la noi din zonă (și din Ardeal în general) a fost impus de ocupanți, obligându-i astfel pe oameni să renunțe la tradiție. E drept, din câte spuneț idumneavoastră, influența nu a fost copleșitoare sau devastatoare. Dar nu ne putem noi opune evoluției istorice, după cum nu ne putem opune nici modernizării costumului popular. Nu mă refer la cel de scenă, care a suferit unele mutații cumplite, ajungându-se la o acerbă concurență între cântărețe, cine are cel mai sclipitor costum la femei, cine cel mai colorat etc. Nici nu vreau să mă gândesc la textele cântecului popular modern (Ia tigaia, na tigaia / Uite cum se rupe foaia). Nu cred că țăranca noastră și-ar fi făcut vreodată un costum vernil sau roz. Eu mă refer la portul sătesc  de azi, care practic nu mai există. Oamenii folosesc toate facilitățile modernismului și femeile nu mai țes pânza în casă, preferând una mai frumoasă, estetic și calitativ, produsă într-o fabrică. Este și mai economic și nu dă atâta bătaie de cap cu torsul lânii, punerea războiului, țesutul materialului etc. Mă întristez că nu mai văd pe ulița satului pe nimeni îmbrăcat în costum popular, doar la unele sărbători cum ar fi cele școlare. Încazul lor, costumul popular suferă modificări ce nu au nicio legătură cu tradiția. Costumele făcute de părinți nu țin cont de specificul locului ci mai degrabă de posibilitățile financiare ale lor. Așa că, se fac simplificări, adaptări, în funcție de ce are fiecare.

Citesctotul cu placere,  pentru că observ că recreați istoria și epoca în care ați trăit, dar mai ales locurile, descrierile fiind făcute în detaliu, ceea ce duce la trăiri interioare puternice, mai ales imaginative.

Memoriile dumneavoastră depun astfel mărturie față de vremurile trecute sau despre personajele care populau satul natal, mai ales despre acelea care au influențat istoria locului. Descriind ceea ce a fost, modul în care a evoluat istoria locului, tradițiile sale, putem să schițăm oarecum și viitorul acestui sat.

Vă mulțumesc pentru că ne-ați redat această bucățică de istorie, că mi-ți trezit emoții puternice, amintiri plăcute, unele uitate, dar pe care le-am regăsit cu drag, cu emoție mare, cu plăcere. Poate, într-o zi, voi reciti  cartea aceasta. Atunci când cuvintele scrise își vor pierde ecoul din sufletul meu.Spre aducere aminte de unde vin și ce am fost.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s