Coșmarul

Una din gimnastele rău bătute mărturisește că are încă niște coșmaruri groaznice. Eu o cred pe cuvânt, spun asta din proprie experiență.
Când am intrat prima oară în Biroul Mare, în 1972, șefa mea mi-a zis că nu are nevoie de mine, că ea are oameni destui, dar că a primit ordin de sus, de la direcțiune, să mă ia la ea în serviciu. Părea că nu mă poate suferi și mă umilea mai mereu: mă chema la ea la birou și-mi dădea să-i înșir mărgelele, mă apostrofa mereu pentru una alta. Când argumentam ceva (legat de profesie) și nu mai avea argumentele proprii îmi zicea: Eu sunt șefa, eu am dreptate. Mă chema la ea la birou și-mi dădea o bucată de hârtie să o arunc la coș. Ne despărțeau trei mese de birouri. Mă certa în gura mare pentru greșelile de dactilografiere. Mă trimitea să-i fac cumpărături, doar pentru gustarea de ora zece. Tin și acum minte când îmi zicea să-i cumpăr ceva de cinci lei sau 100 de ceva și un corn.
Cam prin 1973 dânsa a fost operată de tiroidă. Trebuia să țină niște cursuri de reciclare pentru colegii bibliotecari din țară. Spre surprinderea mea, m-a chemat la biroul ei și mi-a spus că ea întotdeauna m-a apreciat și s-a purtat urât cu mine ca să mă ambiționeze. Și mi-a propus să țin în locul ei cele 12 ore de curs. De catalogare. Citisem enorm pentru că era o meserie nouă pentru mine și am predat cursurile alea și chiar am avut succes. Din clipa aceea noi două am devenit prietene, iar dânsa nu a mai predat niciodată cursuri de catalogare.
Foarte des o visez noaptea, tot timpul mă apostrofează pentru ceva, tot timpul alerg să ajung la timp la serviciu să nu mă certe.
Directorul de atunci făcea foarte des plimbări prin birourile bibliotecii. Se oprea în dreptul biroului meu și-mi spunea: veniți la mine, la direcțiune. Și o pornea cu pași repezi spre biroul dânsului. Pe vremea aceea era un frig în birouri de ne îngheța apa în pahar. Nu-l puteam urma pentru că-mi trăsesem pe picioare mânecile unui pulovăr. El se întoarce și zice: Haideți, haideți! La el în birou mă poftea să stau pe un fotoliu uriaș, încăpător și în care te puteai încălzi destul de repede. Iși începea discursul despre importanța cercetării științifice și-mi spunea că am deja doi copii,  am o casă, probleme în căsnicie nu am și că  este timpul să încep. Mă tot bătea la cap. Nu-mi prea plăceau aceste întâlniri, mă stresau. Dar, m-am pus pe cercetare. Și am început să scriu. Azi nu regret, dar îl visez uneori pe Negulescu că îmi cere să-l urmez la el în birou. 
Mă stresează (în vis) și ultimul meu director și mă trezesc adesea noaptea după ce-l aud pe dânsul: Nu se poate, doamna Fodorean, nu se poate! Oamenii nu sunt egali, nu pot munci toți la fel. Nu pot da salarii diferențiate la toți, de aceea sunt diferențiate! Și tot așa….
Așa că știu ce înseamnă un coșmar.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s