La supermarket

Cele mai multe cumpărături mi le fac de la Polus, Carrefour. Este, în primul rând, puțin mai ieftin decât în altă parte. În al doilea rând, transportul până acolo este gratuit, aproape că mă ia din fața blocului. Așadar, îndeplinește toate condițiile pentru a fi magazinul meu preferat. Mă duc de fiecare dată la Polus când am ceva de cumpărat, fie și o cafea. În mare secret, vă mărturisesc că nu mai dreptul la un permis de călătorie gratuit pe transportul public, și, deși nu sunt zgârcită de felul meu, de fiecare dată când ajung la cumpărături cu autobuzul adaug 4 lei la preț. Și asta mă irită. Tare.

Odată ajunsă în Polus, mă mai opresc și la alte magazine decât la cel alimentar, și, de fiecare dată, îmi cumpăr o cafea de la un  automat și o savurez în timp ce mă plimb printre rafturi. Unul dintre paznici mi-a spus că nu am voie cu cafea în magazin, așa că de atunci o ascund la intrare și, după ce trec pe paznicul de la intrare, o beau liniștită. Ajung la raionul de obiecte de uz casnic și caut un covoraș de pus pe fundul vanei, să nu alunec. Intreb vreo doi vânzători și cred că nu înțeleg ce doresc pentru că mă duc la locul unde erau covorașe de baie. Îl întreb pe al treilea și abia atunci îmi dau seama că niciunul nu m-a ascultat atent. Cel de-al treilea vânzător trebuie să plătească pentru lipsa lor de interes față de client, mă hotărăsc. După ce mă duce și el la covorașele pentru baie îi spun, ușor arțăgoasă:

– Măi băiete, uită-te la mine și fii atent! Am aproape 70 de ani și mă tem să nu-mi rup capul când urc în vana aia nenorocită să fac un duș. Îmi trebuie un covoraș să-l pun pe fundul vanei, nu în fața ei! Pricepi?

Și el:

– O, de ce nu spuneți așa? Nu avem!

De ce nu spun așa? De ce…. dar mă autosugestionez că îmi ajunge pentru o lună ieșirea mea cu consum de nervi și mă liniștesc.

Toată discuția mea cu cel de-al treilea vânzător, pe care l-am găsit cu greu, observ că este urmărită cu foarte mare atenție de către un domn. Spun domn nu bărbat, pentru că într-adevăr corespundea înfățișării bărbatului ideal din mintea mea. Imbrăcat într-un sacou bleumarin cu nasturi aurii, pantaloni de stofă gri, pantofi lustruiți în picioare și un palton elegant. Avea chiar și barbișon și o mustăcioară, cum se zice neagră ca pana corbului. Îmi plăcea de el. Avea și vârsta potrivită, în jur de vreo 70 de ani. Domnul se apropie de mine și-mi spune:

– Domană, orice vreți să aflați din magazinul ăsta, întrebați-mă pe mine. Cunosc fiecare marfă unde este așezată la raft.

– Mulțumesc, domnule, dar vânzătorul mi-a spus că nu au ce caut eu.

– Ce știe el!!! Dar, dacă căutați un bărbat, nu-l găsiți la raionul acesta ci la cel următor. Zicând asta se îndreaptă spre raionul următor. Nu vă interesează?

Rotițele mi se învârtesc în cap, avertizându-mă că ceva nu e în regulă și ca să-l descurajez îi spun conspirativ, evident o minciună:

– Mă interesează, dar ce fac cu bărbatul pe care-l am acasă?

– Nicio problemă, Doamnă. Îmi dați adresa și rezolv eu!

 

Ei, păcat că nu l-am găsit pe domnul ăsta acum vreo 30 de ani, cînd eram în plin proces de divorț.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s