Majoratul lui Gabi

Era în vara anului 1991. Pe 11 iunie băiatul meu, Gabi, împlinea 18 ani. Zi ce trebuia sărbătorită neapărat. Idee acceptată cu greu de mine, mama lui. Și asta pentru că vremurile nu erau dintre cele mai bune, salariul meu miculuț, încă nu se găseau pre multe lucruri de-ale gurii, dar și ce găseam era destul de scump. Pensia alimentară era și ea foarte mică. Cu toate astea, am hotărât să sărbătorim ziua lui de naștere. Aveam și încă mai am remușcări că de când era de-o șchioapă îl îmbrăcam cu hainele rămase mici de la sora lui. Cu papuceii nu prea am putut face rocada, căci Gabi a reușit s-o depășească foarte repede pe sora lui dar și pe mine. La un moment dat aveam o pereche de ghete de la Clujana, foarte frumoase, pe care le purtam cu rândul toți trei. Dacă aveau de mers după-amiaza undeva în oraș le dădeam abonamentul meu de călătorie ca să nu cheltuim bani pe bilete. Pe vremea aceea primeai un abonament cu numele tău și un tichet separat, cu luna respectivă în care aveai abonamentul. Nu le dădeam și abonamentul pe care era scris numele meu, doar pe acela cu luna respectivă. Erau vremuri foarte grele și chibzuiam fiecare leuț. Ce tragedie a fost când fiica mea de vreo 15 ani a spart  o sticlă de ulei când se întorceau cu ea de la magazin. Chiar nu am certat-o și nici nu mi-a părut rău pentru nenorocita aia de sticlă, dar ea spunea într-una: Am prădat 11 lei! Băteam la mașină lucrări de diplomă pentru studenții absolvenți și unul din copii îmi dicta ca să meargă mai repede. Din banii obținuți îi cumpăram copilului care-mi dicta câte ceva de îmbrăcăminte sau  adunam bani pentru o excursie și alte de-astea.

La sărbătorirea majoratului eram foarte pregătită cu absolut tot ce trebuia: îmbrăcăminte nouă pentru sărbătorit și de-ale mâncării, tot ce am putut obține. Nu voiam să facă comparație cu celelalte majorate.

In ziua aceea s-au adunat la mine acasă vreo 25 de copii, iar eu am fost sfătuită să mă duc la o prietenă care locuiește cu mine în același bloc, două etaje mai sus. Imi anunțasem toți vecinii că băiatul meu își sărbătorește majoratul și-mi ceream scuze pentru eventualele neplăceri.

Ca atare, m-am dus la prietena mea și am stat puțin la taifas cu ea. Pe la 11 noaptea sună telefonul. Pe vremea aia nu erau telefoane mobile. Aveam un prieten comun, adjunctul comandantului poliției municipiului. Intâmplător era ofițer de serviciu în ziua aceea. Primise un telefon de la niște cetățeni, vecini cu mine, care reclamau că niște puști tulburau liniștea publică. A recunoscut imediat adresa și a trimis un echipaj de poliție la fața locului, fără să știe despre cine era vorba. Cel care dăduse telefon menționase în telefonul dat la poliție că cei care organizau petrecerea proveneau dintr-o familie dezorganizată. Prietenul nostru polițist ne-a întrebat dacă știm la cine este petrecerea. I-am spus că era la mine și-atunci el ne-a invitat să ne uităm pe geam. Ne repezim ca două nebune pe balcon să vedem ce se întîmplă. Pe aleea din fața blocului erau câțiva vecini, care, culmea, aveau și niște bagaje cu ei. Polițistul ne povestește ce s-a întâmplat. Copiii au așezat o boxă a casetofonului într-o cameră, pe geam, iar cealaltă boxă în altă cameră, tot pe geam, să se audă bine muzica și afară. Apoi le-a venit ideea să vorbească la microfon. S-au tot jucat așa, câteva minute, iar apoi unul dintre puști a luat microfonul și cu vocea lui baritonală a spus în microfon: Stimați locatari, fără panică, vă rugăm să părăsiți apartamentele! Repetăm: Fără panică, vă rugăm să părăsiți apartamentele! Câteva persoane din blocul vecin au ieșit în fața blocului luând câteva lucruri la repezeală cu ei. Sosirea mașinii poliției a spart și petrecerea. Dar oricum pentru copii a fost ceva nemaipomenit să te trezești cu poliția la ușă și să nu fii sancționat. De ce nu am fost sancționați? Pentru că printre cei din blocul vecin era o doamnă care știa de ziua fiului meu și care încerca să liniștească lumea, spunând tuturor că am anunțat vecinii, că nu suntem o familie dezorganizată. Când au auzit că petrecerea este la doamna Lena, au renunțat la plângere.

Asta a fost una dintre cele mai teribile zile de naștere, dar curând am să povestesc ziua de naștere a fiicei mele, acea zi în care a împlinit ea 18 ani.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s