Sandu, cel chel cu părul creț

Pe când eram mai tânără și încă măritată, ne vizitau mulți prieteni. Unul dintre ei era Sandu, un maghiar durduliu ca o minge, avea doar o urmă de păr pe cap, ca un arc de cerc la baza craniului, era încă negru și creț (părul, nu el), dar i se vedea bine chelia. Când o prietenă a vorbit prima oară despre el mi-a spus: Imposibil să nu-l cunoști! Ală brunet, chel cu părul creț!

Ei bine Sandu ăsta era juristconsult nu știu unde pe la o fabrică din Aghireș, la câțiva kilometri de Cluj. Ne vizita foarte des, pentru că era bun prieten cu soțul meu. Venea des fără soție și dacă-i era foame deschidea frigiderul și se servea. Făcea asta ca la el acasă, chiar și când noi nu eram acolo, ci doar mama mea. Pe vremea aceea o duceam relativ bine, nu chiar foarte bine, dar soțul meu avea mulți studenți seraliști, toți lucrau în comerț. Ne mai făceau rost de una-alta. (La divorț, la tribunal, fiica mea a fost întrebată dacă tati aducea alimente, câte-o prăjiturică etc. Senină, ea a răspuns: Doar ce pică de la seraliști! Așa s-a terminat audierea fiicei mele).

La una dintre petrecerile de ziua nu știu cui, eram cu toții adunați la noi acasă, în sufragerie. În mod normal, băutura nu lipsea la o astfel de zi. (Când i-am invitat prima oară la noi pe soții Dițu de la Științe Economice am cumpărat o sticlă de coniac de 250 ml, pe vremea aceea nu beam aproape deloc, nici la petreceri). De data asta veam de toate: țuică de la Marta, Wiski de la un seralist, vin bun de la un director de podgorie, student la fără frecvență. Unul dintre prieteni, Traian – avocatul foarte cunoscut al momentului – s-a cam agitat și ne explica o lege  care nu-i convenea și atât de des lovea cu pumnul în masă până i-a căzut un picior. Mesei, nu lui. Mai târziu, în aburii alcoolului ne amenința: Am să scuip pe mormintele voastre! Câțiva ani mai tîrziu a pledat ca avocat al soțului meu, împotriva mea. Cică ne era prieten de familie.

Intre două feluri de mâncare strângeam totul de pe masă și Sandu, grijuliu și atent cu femeile, ajuta întotdeauna. Așa că aduna tacticos fârmiturile de pe masă în palmă, le privea cu atenție, se uita în jur parcă alegând locul unde să le arunce. Strângea pumnul, apoi îl întorcea cu palma în jos și-l desfăcea, lăsând toate fârmiturile să cadă pe covor.

Altă dată, Sandu a fost rău enervat de o muscă care se agita în jurul lui. Bâzâia, se rotea în cercuri împrejurul capului lui, se așeza pe chelie și într-un târziu s-a așezat exact în fața lui pe fața de masă. Mergea repejor, se îndrepta spre el, iar Sandu zicea: Așa, puiuț mic, drăgălașa lui tati, să te mănânce tati, vino iubito, vino! Și zbang!  a izbit-o cu pumnul! O nimerise.

Câțiva ani mai târziu prietenul ăsta, Sandu, a venit la tribunal martor împotriva mea, martor al soțului meu. Acum mă amuz, dar atunci nu eram chiar fericită când zicea despre mine în fața judecătorului (era vecin cu noi, Ionică Pop, Dumnezeu să-l ierte): Și-atunci i-am dat telefon soțului tovarășei Stânean și i-am spus: Păsărica a ieșit din cuib! Atenție, păsărica vine spre tine.

Intr-o zi am să scot sentința de divorț să văd de unde venea și unde se ducea  ”păsărica”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s