Și VIP-urile au fost soldați

După o noapte în care insomnia m-a chinuit îngrozitor, rezist cu eroism până spe orele 14. Mă așez să-mi odihnesc trupul și mintea istovite pe balansoarul din fața televizorului. Îmi programez televizorul să se mute automat pe Look TV, la ora 14,30. Nu știu cum se face că încet-încet, din cauza căldurii date de pătura de pe genunchi, ațipesc. Mă trezesc câteva minute mai târziu cu sentimentul că am dormit câteva ore. De fapt, am fost trezită de schimbarea programului TV, care transmitea programul pe care-l așteptam. Este vorba despre un interviu cu vecinul meu, Ovidiu Purdea-Someș.  Îmi amintesc că într-o vară fierbite, cu multe grade peste 30, domnul Ovidiu m-a ”cules” dintr-o stație de autobuz și m-a dus acasă cu mașina dânsului. Pe vremea aceea autobuzele veneau și foarte rar și foarte încărcate. Locuiam pe aceeași scară. Drumul a durat vreo 20 de minute, timp în care domnul Ovidiu a făcut repetiție pentru spectacolul pe care-l avea în seara aceea. A începuit cu ”Doamnelor și domnilor” și a continuat până am ajuns în parcarea blocului. Țin minte că urcând scările, domnul Ovidiu încă mai făcea repetiție. Are o voce extrem de plăcută și avea un fel aparte de a prezenta un spectacol, îmbinând fericit lucruri extrem de serioase cu câte o glumiță nevinovată, dar care mi-a descrețit fruntea. Uneori îl auzeam cântând, e adevărat că foarte rar, dar întotdeauna mi-a făcut plăcere. I-am cunoscut bine familia, pe doamna Rodica și pe Raul, fiul lor, uneori ni se intersectau drumurile pe terenul de joacă din fața blocului.

Așadar, stau și urmăresc interviul dat de domnul Ovidiu despre volumul trei al cărții dânsului, intitulat ”Și VIP-urile au fost soldați”. Așa cum o prezintă domnul Ovidiu, abia aștept să citesc rândurile despre cele mai mari personalități ale țării noastre cu referire la  perioada în care au făcut armata. Se vorbește despre Victor Rebengiuc, Marcel Pavel, Dorel Vișan, dar și despre întâmplarea care l-a determinat să scrie cartea. Despre interviul cu Florin Piersic, care a durat mai bine de 9 ore. Despre discuția cu Cornel Udrea, care-i spusese, hâtru, că cele nouă ore constituie un start bun pentru o carte.

Ascult apoi, poveștile Savei Negrean-Brudașcu, cu care am fost colegă de liceu, despre întoarcerea de pe front a tatălui ei. Sau poveștile Vetei Biriș. Și-mi amintesc de propria-mi copilărie, când tatăl meu a plecat ”în armată” când încă nu mă născusem și s-a întors acasă când deja împlinisem trei ani. Stătuse atât de mult pentru că făcuse și școala de poliție, după terminarea armatei. Mă nedumirea omul cel nou, venit în casa noastră, plină de femei, în primul rând pentru că era bărbat, apoi era un necunoscut mie și, pe deasupra, îmbrăcat ciudat, în ceva ce nu mai văzusem înainte. Cel mai tare m-a impresionat cascheta ce-o avea tata pe cap. Am întrebat-o pe mama: Cine-i omul ăsta cu blidul în cap?

Îmi place ce aud, îmi place dialogul celor doi de pe ecran, mă amuză răspunsurile domnului Ovidiu, încărcate de umor sănătos, românesc. Spune chiar și două bancuri. Dar, cireașa de pe tort o constituie poezia despre despărțirea din gară dintre băiatul îndrăgostit de iubita lui, de clipele grele de dinainte de plecarea trenului. Asta-mi aduce aminte de despărțirea de băiatul meu, din gara Clujului, când s-a dus la Școala Militară de Aviație de la Bobocu. Am scris despre asta, dar mă emoționez de fiecare dată când îmi amintesc cât de greu ne-a fost la amândoi să ne despărțim, să-l las să urce treptele vagonului, cum aveam lacrimi în ochi, amândoi.Le-am dat drumul abia după ce nu i-am mai văzut mâna fluturând în semn de rămas bun.

Poezia care a încheiat emisiunea, m-a mișcat profund, mi-a amintit din nou de soldatul din familia mea, băiatul speriat și trist pe care acum 25 de ani îl lăsam să plece singur la Bobocu și care acum este locotenent comandor.

Mulțumesc, domnule Ovidiu pentru minutele de relaxare, de reală plăcere pe care le-am petrecut în fața televizorului, pentru aducerile-aminte atât de dragi mie, pentru emoția curată care ați stârnit-o în inima mea de mamă de soldat.

Aștept cu nerăbdare să vă citesc cartea și, de asemenea, aștept și volmul următor. Mult succes!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s