La 50 de ani de la terminarea liceului

6 iunie 1965 – ultima zi de liceu, cu festivitatea de închidere a cursurilor Școlii Medii nr. 1 din Zalău. Atunci am fost desemnată să vorbesc în numele tuturor elevilor ce absolveau liceul în acel an, la Zalău. Eram emoționată. Dar nu numai eu, ci toți ceilalți colegi ai mei. Și, iată-ne, adunați, după 50 de ani, în curtea liceului, apoi în fosta noastră clasă. Frumoși, cărunți și mai puțin cărunți, dar cu toții realizați, cu copii și mai ales cu nepoți. Toți ne-am lăudat și ne-am mândrit mai mult cu nepoții decât cu copiii. Surprinzător este că fiecare spunea că este absolvent de facultate, ceea ce vorbește foarte mult despre profesorii de atunci ai școlii. Ne-au onorat cu prezența doar trei profesori, care mai erau în viață: doamna Olguța Contraș – blîndă și fragilă cum o știam, dl. Constantin (Coco) Cobârzan cu gândul parcă la o complicată ecuație matematică și boemul profesor de latină Ionică Pop. A mai fost prezent și un pedagog pe care nu-l cunoșteam nici când eram în liceu și nu l-am recunoscut nici acum.

Ne-am adunat în curtea școlii. Plini de emoții ne-am îmbrățișat și ca să nu fiu penibilă îmi spunea de la început numele. M-am schimbat mult de atunci pentru că foarte mulți colegi nu m-au recunoscut. Nici nu nu mi-i aminteam pe toți, dar încetul cu încetul amintirile îmi reveneau și retrăiam momente petrecute pe vremea aceea: cum mi-a legat Ionică Hodiș (dumnezeu să-l odihnească!)   fundele din păr de bancă și tocmai am fost chemată la ”răspuns” și cum aproape m-am spânzurat. Apoi cum striga doamna de istorie (Filip Magdalena) la un coleg: Tu, Zah, tu! Inchide geamurile că pe stradă trec motrociclete! Imprimând în cuvântul ”motrociclete” – cu r – ceva din zgomotul făcut de ele. Sau cum ne spunea domnul Han – să desenăm o hartă mare, mare cât o vacă.

Ziua s-a încheiat la un local, unde am rămas aproape 5 ore, iar pe la șapte seara abia ne mai puteam despărți. Era ca și cum am fi fost acolo în Zalău, toți acești 50 de ani, ca și cum nu am lipsit nicio zi. Au fost discuții prelungite cu amintiri, cu destăinuiri din viața fiecăruia. Intr-un cuvânt a fost o zi minunată. Am hotărât să ne revedem în prima sâmbătă a lunii iunie a fiecărui an ce va urma, până când nu va mai veni nimeni și clasa va rămâne goală. Vor rămâne doar amintirile. Sunt hotărâtă să particip la fiecare întâlnire ce va urma. Abia aștept.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s