Ană, zorile se varsă

În ultima vreme ascult multă muzică populară și mă fascinează versurile celor mai frumoase, dar mai ales vechi cântece din muzica populară românească. Azi am ascultat la radio Cluj o veche melodie, poate cea mai îndrăgită dintre toate, Ană, zorile se varsă. Te întrebi de ce este atât de îndrăgită melodia asta? Că doar este vorba în ea despre un adulter: bărbatul care-și înșală nevasta – păcat vechi de când lumea. Și de ce, în loc să ne revoltăm împotriva adulterinului, noi îl adorăm pur și simplu. E ușor de explicat. Bărbatul acesta, deși și-a petrecut toată noaptea cu altcineva decât nevasta lui, într-un alt pat decât al lui, se roagă de ea să-l lase să plece acasă, abia în zori, după o noapte petrecută cu Ana. Vrea să plece la copii și la nevastă. Il mustră conștiința, lucru rar întâlnit în viața reală. Poate de aceea ne este simpatic, empatizăm cu el. Trăim împreună cu el dorul de ”copii și de nevastă”. Se roagă de Ana să-l lase să plece, deși ar pleca și n-ar pleca: ”Lasă-mă și nu mă lasă”. De ce-l simpatizăm? Pentru că realizează, într-un final, că își iubește nevasta și copiii, că pe primul loc în viața lui sunt nevasta și copiii: ”Că nevasta-i numa una / Și copiii-ntotdeauna”. Și, cu sufletul greu realizează greșeala și se întoarce acasă, la copii și la nevastă: ”Doru face cale-ntoarsă”.

Dacă femeile ar înțelege sufletul bărbatului, dar a unui astfel de bărbat care regretă o aventură de-o noapte cu Ana, dacă ar înțelege frământările lui și mustrările lui de conștiință încă din patul amantei, poate ar ierta mai ușor și poate nu ar mai fi atâtea familii destrămate pentru o Ană.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s