Fundația Creștină de Ajutorare

In luna martie (2015), pe data de 10, am făcut un accident vascular cerebral minor, fără urmări grave, dar recuperarea este de lungă durată și cu costuri ale tratamentului greu suportabile de către mine. Așa că, aproape o săptămână, am căutat pe internet metode de a face rost de medicamente cu costuri scăzute, ca să mă pot încadra în buget. Nu au fost multe ofertele, mai ales că eram obligată să respect tratamentul prescris de medicul neurolog. Am găsit o fundație, care a acceptat să-mi onoreze propria rețetă. Este vorba despre Fundația Creștină de Ajutorare, din Cluj-Napoca, strada Ion Meșter, nr. 10. Au un sediu primitor, plin de verdeață și curățenie, cu personal nu prea numeros, dar în cele două zile de farmacie se umple de viață și animație: sunt zilele în care voluntarii sunt mai mulți. Dar și cei mai mulți pacienți. Ești primit cu multă amabilitate de către însăși fondatoarea acelei fundații, doamna Rodica Moraru. Plină de viață, energică, cu un simț al organizării și disciplinei deosebit, ne îndrumă într-o cameră special amenajată pentru noi. Se ocupă de noi cu o grijă maternă, care te face parcă să te simți mai bine, după ce treci de șocul umilinței că te afli acolo pur și simplu pentru că nu-ți ajung banii. În cazul meu, nu pot spune că sunt o persoană cu venituri reduse, dar oricât de mare (deși nu e chiar așa de mare) ar fi pensia, am ajuns să-mi epuizez resursele și economiile proprii după operația la genunchi și după accidentul vascular. (I-am mărturisit doamnei Rodica, că eu nu sunt chiar o persoană nevoiașă, iar dânsa mi-a spus: ”Noi îi servim deopotrivă și pe cei săraci și pe cei bogați”). Care este scopul pentru care ne adună pe toți care dorim medicamente în acea cameră? In primul rând, pentru ca noi, pacienții să nu fim nevoiți să așteptăm în picioare, undeva pe coridor, sau în fața fundației, formând o coadă pândă ne vine rândul. Apoi ni se oferă și niște scaune pentru ca așteptarea să nu fie prea grea, în fond toți cei care pășesc pragul fundației sunt oameni suferinzi. Oamenii ăștia din fundație s-au gândit că pacienții se pot plictisi așteptând să li se dea medicamentele. În plus, așteptarea colectivă îi îndeamnă pe oameni să stea de vorbă între ei, deși nu se cunosc. Și ce pot discuta doi-trei oameni, care atunci se văd pentru prima oară? Așa că s-au gândit să  organizeze niște discuții pe teme religioase, în fond este vorba despre o fundație creștină. Nu se pune accent pe dogmele unui cult religios anume, ci se discută doar despre lucrul care-i leagă pe toți oamenii, indiferent de religie: dragostea pentru Dumnezeu și, mai ales, a lui Dumnezeu pentru oameni.

Ceea ce m-a impresionat a fost faptul că nu se fac favoritisme, deși nu se ține seama de ordinea sosirii. Se adună toate rețetele de la pacienți (spre surprinderea mea nu sunt foarte mulți, 10-15 oameni) și în timp ce se așteaptă onorarea lor, oamenii stau să discute despre Dumnezeu, dar de obicei există și o persoană care coordonează discuția. Pacienții, de obicei în vârstă, suferinzi, marea majoritate foarte săraci, sunt oameni timizi, neobișnuiți să vorbească în public, sau alții sunt pur și simplu nepregătiți vis-a-vis de subiectele discutate. Interesante au fost cele trei discuții la care am participat până acum, deși nu pot spune că aș avea o pregătire în acest domeniu. Vin dintr-o epocă comunistă, dintr-o familie pusă la dispoziția sistemului prin funcția tatălui meu, careia i s-a interzis religia. Greu de poți dezbăra de aceste lucruri înrădăcinate în conștiință. Ascult cu plăcere discuțiile, mai ales monologul conducătorului de discuții și mai intervin uneori, cu puțina mea pricepere. Sunt genul de om care nu poate ține pentru el ceea ce a descoperit sau ceea ce știe. Trebuie neapărat să spun tuturor. Poate undeva, asta vine din profesia mea: o viață întreagă (aproape 40 de ani) am predat cursuri colegilor mei bibliotecari din întreaga țară la așa numitele cursuri de reciclare, iar apoi studenților de la Facultatea de Biblioteconomie.

Revenind la grupul pacienților care așteaptă medicamentele, vreau să menționez că sunt onorate întâi rețetele femeilor și apoi cele ale bărbaților, ca un gest suprem de politețe. Respect lucrul acesta, deși mă simt vinovată că am fost servită în fața unui domn în cârje. Poate era mai bolnav decît mine, deși eu eram acolo, la fundație, de mai bine de două ore. De ce? Oamenii fundației, oameni buni cum i-am numit într-o scriere anterioară, s-au gândit să ofere și alte servicii pacienților, cum ar fi fizioterapia pentru cei suferinzi de ceea ce poporul numește rreumatism. Aparatura este de ultimă generație, dar pe mine m-a impresionat personalul. Menționez că la Spitalul de Recuperare mi s-a spus în față că ”acest spital v-a servit de prea multe ori internându-vă, este timpul să faceți tratament ambulator”. Nu vreau să insist aici asupra acestui fel de tratament, care are extrem de multe dezavantaje. Doctorița care mi-a spus asta a continuat, spunând că ”este timpul ca și cei din alte localități să poată face tratamentul”. Or, ce vină am eu că sunt din Cluj și că sufăr de gonartroză și coxartroză bilaterală de vreo 20 de ani? Aici, la fundație am fost consultată de o tânără doctoriță extrem de amabilă și competentă (Dorina Vlassa). Vă vine să credeți că am stat de vorbă cu dânsa aproape două ore? M-a întrebat despre toate bolile mele, mi-a citit toate dosarele medicale, am vorbit despre medicație, despre operațiile avute, dar despre ce nu am vorbit, până și despre ereditate, ca sursă a bolilor mele. Mi-a recomandat un tratament care mi-a alinat puțin suferința, dar se spune că efectul tratamentului se va simți puțin mai târziu. Il aștept, efectul, cu speranță, deși sunt atât de obișnuită ca trupul meu să sufere undeva, într-un loc: dacă nu picioarele, atunci capul, dacă nu capul atunci fac o ușoară criză de astm și altele și altele. Dar să nu dramatizăm. Mi s-au prescris 10 ședințe de fizioterapie care mi-au făcut o reală plăcere, mai ales masajul. Am făcut masaje în diverse instituții medicale, dar ca aici, așa niște mâini minunate nu am întâlnit.

Nu-mi rămâne decât să-mi exprim recunoștința pentru felul în care am fost tratată medical și uman în această instituție. M-am oferit să fac și eu ceva pentru dânșii, cu puțina mea pricepere, dar eficienta și carismatica doamnă Rodica mi-a spus că sunt destule un zâmbet și o vorbă bună din partea mea. Nu-i așa că-i minunat?

Rândurile astea le-am scris în primul rând pentru că simțeam nevoia să spun cuiva ce minunăție de fundație am descoperit și în al doilea rând m-am gândit că poate unul dintre cei care citesc rândurile acestea are nevoie de ajutor. Aici, la Fundația Creștină de Ajutorare îl puteți găsi. Vă puteți ameliora starea de sănătate a trupului, dar mai ales a sufletului.

Fundația mai organizează extrem de multe acte de caritate despre care eu nu știu multe lucruri. Știu că se ocupă de un grup de copii defavorizați sau că vor să ofere ajutor unor oameni foarte săraci din Ucraina.

Le urez succes în tot ceea ce fac acum și în viitor pentru ca unor oameni să le facă viața mai puțin grea, să facă în așa fel încât grijile și mai ales nevoile să fie alungate pentru o vreme. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți din această fundație!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s