Accident vascular cerebral

Am citit undeva, tare demult, cã dimineața, în jurul orelor 4-5, se face de obicei atac vascular cerebral. V-am mai spus o datã, cã dacã mã trezeam în jurul orei 4-5, rãsuflam uşuratã şi ziceam în sinea mea: iar am scãpat. Dar în ziua de 10 martie nu am spus aşa. Pentru cã în plinã zi, pe 9 martie, chiar la ora amiezii, m-a cuprins o durere de cap chinuitoare, cumplitã. M-am aşezat pe pat, încercând sã dorm, în speranța cã-mi va trece. Dupã câteva minute am simțit cã se învârte casa cu mine şi pentru alte câteva secunde nu mi-am recunoscut camera. Nu voiam sã cer ajutor şi eram convinsã cã mã voi descurca singurã. Nu voiam sã deranjez pe nimeni, decât în caz de urgențã. Incã nu realizam ce mi se întâmpla. Durerile se întețeau şi, în plus, începeam sã fiu confuzã. Urmarã apoi frisoanele şi doar pentru o secundã am realizat cã am nevoie de ajutor. Am luat unul dintre telefoane în mânã şi spre surprinderea mea nu ştiam sigur dacã e un telefon, sau nici mãcar cum sã-l folosesc. Deci nu puteam intra în cartela telefonului la adrese. La întoarcerea acasã din spital am constatat cã am încercat reconstituirea numãrului fiicei mele, singurul telefon pe care-l ştiu pe de rost. Mi-au reuşit doar primele douã cifre. Cred cã am înțeles cã am nevoie urgentã de ajutor. Cum sã sun la salvare dacã nu reuşeam nici mãcar sã deblochez telefonul? Am luat telecomanda, îmi pãrea cunoscutã, am format 112 (totuşi ce multã vreme am încercat sã mã salvez!) şi pentru cã nu rãspundea nimeni la telecomandã, am sunat la uşa vecinilor mei, deşi ştiam cã sunt la serviciu, sau poate cã nu ştiam. Era acasã bunica copiilor, care venise la ei dupã o lungã absența. Fusese şi ea foarte bolnavã. Am rugat-o sã sune la urgențã şi ea a sunat, dar a mai anunțat-o şi pe cea mai bunã prietenã a mea, vecina de la trei, care, la rândul ei, a anunțat-o şi pe fiica mea şi aşa a aflat şi ginerele meu. M-a bãgat în pat şi s-a dus sã rezolve una-alta în locuința lor. Nu țin minte nimic din ce s-a întâmplat înainte de venirea salvãrii, se spune cã a venit cam dupã 40 de minute. Medicii de pe salvare m-au trezit, cred cã eram leşinatã. Eram extrem de confuzã şi nu mi-am recunoscut nici fiica, nici prietenele. Ginerele meu, venit şi el la mine acasã, se mândreşte cu faptul cã doar pe el l-am recunoscut şi-mi povesteşte cã mã tot întreba: – Lena, cine sunt eu? Şi, de fiecare datã, îi rãspundeam: – Eşti Bobo!, cu o voce stinsã. Mi s-au fãcut unele investigații înainte de fi transportatã la UPU. Acolo am fost ținutã pe targã când în maşinã, când pe  trotuar, la intrarea în vreo clinicã. Abia dimineața pe la ora 4 am ajuns într-un salon, la Clinica neurologicã. In urma unui computer tomograf mi s-a comunicat cã am suferit un accident vascular cerebral. Am fost mai mult inconştientã pânã dimineața. Singurul lucru pe care-l țin minte din noaptea aceea era strigãtul disperat al unei bunicuțe, care-şi chema fiica. Vorbea peltic: – Iodica, Iodica. Dar Rodica nu a venit nici a doua zi, cel puțin eu nu am vãzut-o. De data asta nu am mai leşinat. Si nici nu-mi mai era frig. Au urmat câteva zile de tratament intensiv şi mi se pare cã mi-am revenit foarte repede. Roiau în jurul meu şi nu numai al meu, mai mulți medici, foarte mulți rezidenți.Toți erau foarte tineri, grijulii cu noi şi nu treceau mai mult de 10-15 minute cã trecea prin salon câte un cadru medical. Am rãmas în spital doar pânã vineri şi m-au externat, dar nu mi se permite sã fac nimic: nu este voie sã citesc, televizor doar 15 minute pe zi, nu am voie sã gãtesc, sau sã mã ocup de curãțenie. Niciun fel de efort, nici mãcar o plimbare. Ce sã mai vorbesc de aprovizionare! Noroc cã-i am pe lângã mine pe fiica mea, nepoata mea şi chiar pe ginerele meu. Au adus-o sã-mi sãrbãtoreascã ziua de naştere şi sã-mi fie alãturi pe Marta de la Ciumãfaia şi chiar şi pe fiul meu şi nora mea, de la sute de kilometrei distanțã. Le mulțumesc pentru tot ajutorul pe care mi-l dau şi mai ales pentru suportul moral. Nu vreau sã vã pãrãsesc niciodatã, dragii  mei!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s