Foarte bine, foarte bine!

 

Tatãl meu avea multe responsabilitãți şi problemele nu-l ocoleau. Intr-una din acele zile, când nu mai ştia cum sã le rezolve, a venit la el la birou un țãran, dintr-o localitate vecinã. Când mergea pe teren, obişnuia sã înnopteze la țãranul acela. Il chema Valicã. Avea o gospodãrie frumoasã. Casa era nouã, construitã din cãrãmidã, cu geamuri mari şi uşi frumoase de lemn deschis la culoare, aproape auriu. Casa avea şi etaj, spre care duceau nişte trepte din beton, de-o parte şi alta frumos aliniate multe ghivece cu flori, în general muşcate. Dar mai aveau şi crizanteme şi chiar douã butoiaşe cu leandri. Lângã casã aveau şi o gradinã mare şi o vie cãreia nu i se vedea capãtul din curte. Era unul dintre gospodarii de frunte ai satului. Incã nu venisera cu cooperativizarea. Avea exact atât cât sã nu fie declarat chiabur. Avusese el grijã de asta. Valica era prieten cu tatãl meu. Ori de câte ori venea în Zalãu trecea şi pe la noi. De data asta, drumul lui a fost doar pânã la biroul tatãlui meu, aflat în centrul oraşului, lângã statuia lui Wesselenyi.

Omul venise din satul lui pentru ca avea nişte probleme foarte mari. Stiindu-se prieten cu tata, s-a gândit cã ar putea primi nişte sfaturi de la el. Pe vremea aceea, nu era moda sã faci terapie cu un psiholog. Dar, la fel de bine putea tata sã facã pe psihologul dacã nu avea atâtea probleme pe cap el însuşi.

Intrã Valica în birou, învârtindu-şi clopul în mânã, sfios, intimidat oarecum de mãrimea biroului acela şi de priveliştea ce se vedea pe geam. Practic puteai vedea tot centrul oraşului. Se aşeazã, oarecum stânjenit, doar pe un colț de scaun, dupã ce au dat mâna.

–         Cu ce treburi pe la Zãlau, Valicã?

Dar gândul tatãlui meu nu era la Valica. Se gândea la problemele lui, pe care trebuia sã le rezolve rapid şi încã nu gãsise o soluție.

–         Apoi, Domnule Fodorean, nu se tutuiau, am mari probleme.

Neatent, chiar nu se putea ocupa de el, dar din politețe şi din prietenie, il primise. Tata îi rãspunde:

–         Foarte bine! Foarte bine!

–         Stiți cã o ieşit pãrãul din matcã şi am avut inundație lunã trecutã şi mi-o spãlat toatã grédina, nu mai am nimnic, nici ceapã, nici porodici, nici varzã, nimic,  spuse omul amãrât. Face o scurtã pauzã ca sã asculte comentariul tatãlui meu. Dar acesta, încã cu gândurile lui, rãspunde:

–         Foarte bine! Foarte bine!

Intrigat, omul îşi ia inima-n dinți şi continuã:

–         Stiți, asta n-o fo’ de-ajuns! Vaca mea, Rusiana, a bãut apã din pãrãu, o fãcut nu ştiu ce infecție şi în douã zile o murit. Din nou face o pauzã omul nostru şi aşteapta cel puțin un semn de compãtimire. Dar acesta nu vine, în schimb tata pune placa:

– Foarte bine! Foarte bine!

– O, domnule Fodorean, Dumnezo şi-o întors privirea de la mine. Nu o fost deajuns toate astea, dar muierea mea o fãcut pneumonie şi o murit sãptãmâna asta. Si tata rãspunde:

– Foarte bine! Foarte bine!

– Te bag în …. mã-tii,  domnule Fodorean, zise Valica, dumnitale nu m-ai ascultat,  şi dã sã iasã din birou. Fãrã sã fi auzit nimic din necazurile bietului om, tata rãspunde:

– Foarte bine! Foarte bine!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s