Uite-l pe Gavrila

Tatãl meu era un om extrem de glumeț, avea simțul umorului mai dezvoltat decât toți cei din casã. Ne fãcea sã râdem mereu, nu trecea pe lângã mama mea fãrã s-o mângâie pe obraz, dar cel mai adesea ii  fãcea câteo farsã. Imi amintesc cã eram copil când, pentru prima oarã, mama s-a supãrat pe el. Mai intâi i-a dezlegat baticul ce-l avea pe cap, apoi i-a dezlegat şorțul de la brâu şi-apoi a luat din ligheanul în care ea spãla hainele spumã multã şi i-a întins-o pe fațã. Cunoscând reacția mamei a şi luat-o la sãnãtoasa, dar mama a aruncat dupã el o bucatã mare de sãpun, prospãt tãiatã şi cu muchiile ascuțite. L-a nimerit drept în frunte, iar gluma bineintenționatã a tatãlui meu s-a terminat cu vreo patru copci. I-a spart arcada.

Avea însã un defect. Nu-i plãcea sa se dicute despre originile lui, de unde vine, deşi nu avea nimic ruşinos: era fiu de țãran, mai avea 17 frați si venea dintr-un sat prãpãdit, uitat de Dumnezeu chiar şi în ziua de azi. Dar, tocmai datoritã “originii sale sãnãtoase” a ajuns adjunctul comandantului Poliției Sãlaj. Fãcuse şcoala de ofițeri imediat dupã ce a terminat armata. Pe vremea aceea stagiul era de trei ani. A trãit doar 42 de ani. Un cancer mai mult decãt galopant i-a adus sfârşitul.

Era cam prin anii 60 când s-a întors acasa foarte supãrat şi ne-a povestit cã era in biroul lui, la inspectorat, când a auzit zarvã mare pe culoar. Neştiind ce se întâmplã, nedumerit, a ieşit din birou şi în fața lui era o şatrã întreagã de țigani care fãceau gãlãgie, bineînțeles opunându-se arestãrii. Bãrbații îşi agitau cuțitele, femeile işi smulgeau pãrul din cap şi cu totii țipau ca din gurã de şarpe. Nu s-a omis nici gestul clasic al ridicatului fustelor în cap. Tatãl meu stãtea in vãrful scãrilor privind spectacolul, având in gând deja etapele negocierilor si liniştirea țiganilor. Pentru început şi-a scos din toc pistolul şi îl agita în aer, amenințãtor. Si a strigat cât îl țineau puterile, de mai multe ori:

– Linişte, cã trag! Stai cã trag!

A fost suficient sã-l vada un singur țigan ca a şi dat semnalul de încetare a oricãrei acțiuni. In liniştea care s-a lãsat peste toți țiganii şi milițienii adunați în holul poliției, s-a auzit un glas de bãrbat, îngroşat de alcool şi tutun:

            – Dik Mo, pã Gãvril’a Floştokanii. Floştokana era porecla datã de sat mamei tatãlui meu, adicã bunicii mele.

Deşi tatãl meu plecase demult din sat, țiganii nu-l uitaserã. Din ziua aceea cred ca nici el pe ei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s