Saracul Viorel Lis

Intr-una din zilele astea am vazut la televizor o emisiune in care o duduita foarte infipta stia tot adevarul, toate dedesubturile cazurilor din showbiz. Ce m-a enervat cel mai tare este ca-l caina pe “bietul” Viorel Lis, spunand ca este unul dintre primarii cinstiti si foarte saraci. Citez din memorie:

– Pai, ce are el? O proprietate pe care a inchiriat-o, are un apartament, o masina, are CATEVA firme, mai are NISTE lacuri, de unde scoate peste, ca mi-a adus si mie.

Pai, cred ca avea dreptate. In comparatie cu altii este, intr-adevar, sarac!
Cum dracu reusesc astia sa se descurce cu saracia asta nu inteleg! Cum de totul reuseste doar pe plan personal? Si ce ma mira cel mai tare este cum de  gasesc oportunitatile de a se imbogati? Imediat dupa revolutie, la vremea aceea eram cu adevarat saraca – doi copii in liceu, parinte singur, am incercat sa obtin niste venituri inafara retributiei. Nimic din ce am incercat nu mi-a reusit: am vrut sa fac prajituri sau pizza si sa le vanda copiii clandestin la Oser, sa cumpar impreuna cu un var de-al meu o masina de inghetata si sa o vindem ambulant, cu acte in regula – nu a reusit nici asta. La un moment dat vindeam colegelor fiicei mele garnituri de fular plus caciula, tricotate de mine din lana de la matusa Marta. Luam 70 lei pe o garnitura, am mai tricotat la vreo doua colege hainute pentru bebelusi si, doamne, cat de  frumoase erau. Botosei dupa un tipar exceptional, am marit scara si am facut si pentru adulti un fel de papuci de casa. Toti bebelusii prietenilor primeau cadou la nastere un set tricotat de mine: un sveteras, o caciula si botosei. Cu o perie de sarma flausam unele piese si pareau pufoase ca niste puiuti de gaina, galbeni.

Singura activitate care renta cu adevarat era dactilografierea. Era una sporadica, doar cu o luna inainte de sustinerea lucrarilor de licenta mai aveam cate un client, doi. In cinci zile terminam o lucrare de 100 pagini. O pagina o faceam cu 2 lei, la inceput. Apoi a crescut la 3 lei. Pretul unei franzele era etalonul. Inafara “sezonului” cate un cadru didactic imi mai dadea sa dactilografiez cate o cercetare stiintifica, dar rareori depasea 20 pagini. Le faceam de azi pe maine. Cu acelasi pret. Ma mai ajutau si copiii, imi dictau cu randul sa mearga mai repede. Cu banii le cumparam aproape tot ce le trebuia in noul an scolar. Seara ma durea spatele.

Nu voiam neaparat sa scot in evidenta incercarile astea de-a o scoate la capat mai usor, ci doar m-a enervat, si asta nu-i prima oara, cand cineva se considera sarac daca are venituri sub 20-30 mii euro pe luna. Cand una de-aia de la teve zice ca o manichiura de 300 euro si-o poate permite oricine, cand ailalta primeste in dar o masina. Cand lasa spaga la coafor de cinci milioane.  Cand au vacante in Dubai, sau dau o fuga pana la Paris, Londra, Viena sa-si faca cumparaturile. Si eu care nu am fost mai departe de Elvetia si, mai am tupeul sa visez la noptile albe din Leningrad.

Un lucru insa mi-a reusit cu desavarsire, sunt maestra: noptile albe.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s