Statuia lu’ Poaici

Vedere din față

Intotdeauna ascult cu mare placere orice intamplare nostima, povestita de cineva. Chiar ma dau in vant dupa povesti pline de haz, imi mai descretesc fruntea, nu ca ar fi foarte incretita, dar uneori simt nevoia sa ascult lucruri nostime. De obicei, aproape toate persoanele cu care stau de vorba au un necaz: fie au o suferinta fizica, fie s-a certat cu sotul, fie are probleme cu copiii etc. etc. Le ascult si pe acelea, dar, de obicei, simt cum imi fura toata energia si ma lasa cuprinsa de grija altcuiva. Dar nu ai ce face, pentru ca si eu ma mai plang celor din familie sau celei mai bune prietene. In general, eu sunt o persoana care nu poate tine in ea daca are o problema, trebuie s-o spun cuiva, altfel nu ma simt bine. Fie ca e o problema de sanatate, fie de familie, ma simt bine daca o impart cu cineva. Asa ca, de fiecare data, sunt intelegatoare cu cei care-mi povestesc chiar si necazurile. Dar imi cade bine cand aud cate o intamplare care ma face sa rad.

Am avut o colega de serviciu tare draguta si cu mult mai tanara decat mine, dar cu care ma consider si acum foarte buna prietena. Ne-a povestit cum l-a cunoscut pe sotul ei si cum acesta i-a dat intalnire a doua zi, strigandu-i in timp ce se indeparta grabit: Ne vedem maine la statuia lu’ Poaici. Colega mea locuieste de-o viata in Cluj si cunostea foarte bine orasul, dar nu auzise niciodata de statuia asta.

Statea in drum si privea in urma iubitului ei, intrebandu-se: Cine naiba o fi Poaicii asta?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s