Marta (II)

Marta este o femeie cu simtul umorului foarte dezvoltat. Asa era si fratele ei, gestionar la magazinul satesc din sat. Pe vremea cand traia, el glumea cu toti cei care treceau pragul magazinului. Daca venea un copil sa-i ceara zahar si i se adresa: Bade Ioane, o zis mama sa-mi dai un kilom de mniere, unchiul Ioan ii spunea: Du-te, ma coptile si zi-i lui ma-ta ca nu am decat zahar. Si bietul copil pleca acasa fara sa cumpere, nestiind ca zaharul si “mnierea” sunt unul si acelasi lucru. Odata, un copil i-a spus: Bade Ioane, ai pasta de dinti? Unchiuil meu raspuse: Imi pare rau, nu am decat de masele. Asta era unchiul Ion. In schimb, mama mea era mai sobra. Poate pentru ca era cea mai mare dintre frati si avea responsabilitati mai mari si poate pentru ca nu avea acelasi tata cu ceilalti trei.

Marta mi-a spus odata, foarte excitata de ceea ce se intamplase in sat: Ai auzit, tzucu-te, la Maria din deal o vinit tri handralai si nu numa ca o batut-o dar o si inviorat-o!Maria din Deal avea, sarmana, vreo 70 de ani. Aici cred ca a incurcat termenii fara voia ei. Altfel, vorbeste destul de corect, evident ardeleneste, rar mai stalceste vreun cuvant. Tin minte ca odata l-a chemat pe un avocat sa-i dea niste placinte si sa-i povesteasca despre problema ce o avea cu o parcela de pamant. I-a explicat ca are un teren intravilan, in centrul satului. Jenata oarecum, i-am facut observatie ca intravilan inseamna in centrul satului. Ea nu a comentat, dar avocatul mi-a spus ca Marta are dreptate, exista mai multe feluri de intravilan.

Avea odata niste invitati de la oras, oameni plecati din sat de multa vremea. La vremea aceea aparusera in comert primele pahare din plastic transparent, care imitau foarte bine sticla. Tinea neaparat sa aiba prima in sat astfel de pahare, asa ca si-a cumparat o duzina: Sa shie! Dupa ce s-a baut putina tzuica, unul dintre invitati a zis: Marta, pai tu esti ashe saraca, ca tz-ai cumparat plastic? Fara sa zica nimic, Marta s-a ridicat de la masa si a strans toate paharele de plastic, inlocuindu-le cu altele de sticla. Si a inceput, tacticos, sa le sparga in dinti pe cele de plastic. A fost prima din sat care si-a parchetat “casa dinainte” si a pus acolo un covor persan, de fabrica. Foarte greu i-am facut rost de unul,nu prea se gaseau.

Este o femeie cu multa initiativa, o intereseaza tot ce se da la televizor, stie si intelege politica, stie si tot ce se intampla in showbiz. Stie toate echipele de fotbal si cand urmareste meciurile se aude din “drum” cum se agita. Probabil ca cei de la ceape au observat ca ii merge mintea si i-au propus sa candideze pentru functia de primar la comuna. Dar au conditionat-o sa se faca membra de partid. Marta le-a raspus: Daca trebe sa mintzasc ca voi, mai bine nu! Si nu s-a facut membru de partid, dar nici nu a candidat la primarie.

Este extrem de patimasa, pune totul la suflet si, daca se supara pe cineva, este pe viata. A avut o divergenta cu un vecin, vaduv si el. Ei doi se intelegeau foarte bine, matusa mea ii mai dadea cate un blid de zama. Cand batranul s-a intors de la copii, de la Cluj, a spus doar ca-i lipsesc niste tevi din curte. Marta, care avea grija si de casa lui cand acesta lipsea, s-a simtit acuzata si i-a zis vreo doua si nici nu a mai vorbit cu el niciodata. Cand bietul om, zacand pe patul de moarte, a trimis pe cineva la ea, sa vina sa se impace, i-a trimis vorba ca nu e suparata, dar nu s-a dus.

De cate ori ne ducem la ea, de vreo 4-5 ori pe an, ii dam niste bani si ii cumparam cam tot ce are nevoie intr-o gospodarie de o persoana  pentru vreo 2-3 luni. Incepand de la ata de cusut, ace, pasta de dinti, deodorant si sampon. Am o lista cu toate produsele care trebuie sa i le cumpar si a doua zi dupa ce ma intorc de la Ciumafaia, incep sa cumpar lucruri pentru vizita urmatoare si din toate cate 2-3 bucati sau kilograme. De ziua ei ii cumparam lucruri serioase, cum ar fi un  frigider, un telefon mobil etc.

De Craciun sunt pregatita deja cu aproape toate cumparaturile. Nu mai am multe lucruri de cumparat. Am bifat aproape toata lista si am adunat deja vreo 5 sacose mari. In ziua plecarii cumparam doar lucruri perisabile: paine, mezeluri, cozonac, prajituri etc. etc.

Ultima data cand am fost in vizita i-am dus niste lucruri de la o prietena care-si facuse curat in dulapuri. A fost foarte incantata, zicand ca si-a deschis “second hend” doar ca la ea este gratuit. Le sorteaza si le pregateste nominal. Nu le lasa la vedere pe toate cand vine cineva, zice ea ca “di ce sa-i para rau, ca nu i bun ceva?”. A primit si o plapuma aproape noua, dar a dat-o unei prietene, paralizata, care avea mare nevoie de asa ceva. Se bucura ca un copil, dar niciodata nu desface lucrurile primite de la noi in prezenta noastra: “Las’ ca am vreme, amu stau cu voi”. O supara ca ginerele meu nu prea poarta pantofi ci doar adidasi si ca eu nu am un  sot de la care sa ramana niste vechituri. Ii place sa poarte pe-acasa pantofi barbatesti largi, pe care-i poate incalta si descalta usor, cand vine ori mere in gredina si mai ales toamna, cand e noroi.

Isi plange mereu singuratatea, iar cand plecam spre casa noastra, sta in poarta, plangand, si-si rasuceste sortul cu amandoua mainile. Cand ulita coteste, mai scoatem o data mana pe geam sa-i facem un semn de ramas bun, ne raspunde, in timp ce mainile rasucesc si iar rasucesc sortul acela, pana ajunge doar o linie subtire . Si lacrimile-i curg pe obraz.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s