Marta (I)

  Marta este sora mamei mele si este doar cu vreo 11 ani mai mare decat mine. Era casatorita cu Ion, care insa s-a prapadit acum vreo 20 de, dar nu au avut niciodata copii, pentru ca Marta, cam pe la 14 ani a facut peritonita cu complicatii foarte severe. I s-a spus asta dupa operatie si a suferit foarte mult. Ce-i mai ramanea de facut decat sa se ocupe de copiii rudelor? Asa ca s-a ocupat intai de mine, in timpul tuturor vacantelor mele si am invatat foarte multe lucruri de la ea, dar mai ales cum sa fiu un om demn, sa nu mint, sa nu fur si multe altele. Mi-a dat primele lectii de bucatarie si eu o ajutam cu drag, mai ales la facutul clatitelor si al painii in cuptorul din “gredina”, unde asteptam sa se coaca painea si cocutzul (o paine mai micuta la care i se faceau ochi, gura si nas din carbuni). O intrebam, plina de nerabdare, de mai multe ori cand va fi gata coapta painea, pana cand mai trebuie sa asteptam. Cu mult umor imi spunea: Pana canta cocoseste. Si eu stateam acolo, langa cuptor, asteptand sa aud painea cantand cocoseste. Mi-am petrecut la Ciumafaia aproape toate vacantele mele scolare. Pe vremea mea nu prea era obiceiul sa plece copiii in excursii sau in tabere. Totusi am participat la un tur al tarii, organizat de scoala. Dormeam intr-un vagon de tren, transformat in dormitor. Opream in gari pana la trenul urmator. Se descarcau bagajele cu mancare, soba de gatit si bucataresele pregateau mancarea in timp ce noi vizitam orasul respectiv. Am mai fost trimisa intr-o tabara UTC la Prundul Bargaului si intr-o alta la Navodari pe cand eram pioniera. Dar restul vacantelor le faceam la Ciumafaia. Imi placea acolo si abia asteptam sa ma duc.

Dupa ce am terminat facultatea si am avut primul copil, nu mai tin minte unde trebuia sa plec impreuna cu sotul meu si nu puteam lua cu noi un copil de noua luni. Mama mea a refuzat, zicandu-mi ca nici nu poate fi vorba sa-si asume asa o responsabilitate. Ii era tare frica sa nu pateasca fetita ceva. In atare situatie, ne ramanea ca solutie pasaportarea copilului la Marta. 

Am plecat la Ciumafaia sa sondam terenul, ducand cu noi copilul si tot ce avea nevoie pentru doua saptamani: lapte praf, scutece (nu existau pampersi pe atunci), inclusiv caruciorul sport, sa nu trebuiasca s-o tina in brate. Inca nu umbla. Marta s-a luminat la fata si a acceptat pe loc gazduirea Ancai pentru cele doua saptamani. I-am facut matusii o lista cu toate obiceiurile fetitei: ii placea sa fie scarpinata pe spate si cand voia asta spunea: Kempe! Daca ii era foame cerea: Papa bebe! Daca-i era sete: Apa bebe! Zicea de asemenea foarte des: Lanolashu! dar am aflat mult mai tarziu ca asta insemna: La/in oras. Am instruit-o cum sa foloseasca scutecele, cum sa prepare laptele praf, ce mancare sa-i dea, ce sa faca daca tuseste, daca are febra s-o duca in satul vecin la medic. Dadea din cap, dar avea o privire de genul: Ihi! Noa bine, noa! 

Ne-am despartit cu greu de copil. Lasasem la Ciumafaia o fetita blonduta, cu parul ondulat, cu doi ochi aproape negri, mari, bine imbracata si fara nicio zgarietura.
Bineinteles, primul drum la intoarcerea din concediu a fost la Ciumafaia. Am ajuns in curtea matusii si primul lucru pe care l-am vazut a fost caruciorul; nou cand il adusesem, acum era de nerecunoscut. Lovit, indoit si murdar cu noroi. Rotile nici nu se vedeau de noroi, tocmai incetase ploaia. Fusese bun caruciorul acela pentru Marta si Anca. Pentru ca Marta se ducea zilnic la sapa, in camp, care, evident, se afla foarte departe de casa. Si punea in carucior nu numai copilul ci si de-ale gurii, uneori si sapa si condirul cu apa si oala cu mancare. Si dupa ploaie nu astepta sa se usuce pamantul si se ducea cu caruciorul prin noroi unde avea nevoie. L-am lasat acolo pentru ca nu se mai putea folosi, atat era de distrus.
Uitandu-ne la fetita aproape nu o mai recunosteam: devenise aproape o tigancusa, atat de tare se bronzase iar parul decolorat de soare era aproape alb. Iar pe piciorusele ei cred ca nu era un loc in care sa pui un deget si pe care sa nu fie vreo zgarietura, unele mai serioase, dar majoritatea superificiale. Era sfioasa si se ascundea dupa Marta.
Marta ne-a spus ca nu a fost nici macar indispusa in vreo zi, darami-te sa fi fost bolnava.
Nu s-a pus problema sa se foloseasca de “dictionarul” cuvintelor folosite de Anca, le-a descoperit din mers. Fetita o striga pe ea “mama” si asta a fost pentru mine lucrul cel mai greu de indurat. De fiecare data cand copiii mei se intorceau de la Ciumafaia imi ziceau: matusa. Asa ne spune acum, mie si maica-sii, nepoata mea cand se intoarce de la Ciumafaia. Pentru ca nepoata mea a prins drag de stra-stra-matusa ei si in fiecare vara petrece acolo cateva zile.

Asta-i matusa mea, cu dragoste de copii, desi ea nu a avut niciodata unul al ei, dar ingrijind de-acum trei generatii de copii: pe mine, copii mei si acum si nepotica mea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s