Gurita si macii

In timpul anilor de facultate umblam mult pe jos. Este adevarat ca la vremea aceea mijloacele de transport erau mai putine si uneori mi se pareau scumpe. Locuiam in caminul Filologiei de pe strada Motilor, iar facultatea era pe strada Horea. Daca mergeam cu autobuzul, trebuia sa cumpar un bilet de 50 de bani. Pe vremea aceea nu se faceau abonamente. De ce 50 de bani? Pentru ca daca faceai o calatorie pana in centru (asta insemnand fosta strada Memorandumului), indiferent daca veneai dinspre Manastur sau din sens invers, plateai pana acolo 40 de bani. Dar daca depaseai acea statie, taxa era de 50 de bani.  Or, noi, fie ca mergeam la facultate, fie ca ne intorceam, intotdeauna depaseam centrul, asa ca biletul era mai scump. Si, de fiecare data, plateam in plus cei 10 bani pentru doar o statie. Asa ca preferam sa mergem pe jos. 

Biletele de autobuz nu puteau fi cumparate in avans ca acum. Dupa urcarea in autobuz, stateai la rand si cumparai biletul de la o taxatoare, care avea un fel de birou, chiar acolo, intotdeauna in partea din spate a masinii. Ca sa nu tina coada in loc si, implicit, si autobuzul, cei care inaintau trimiteau banii spre casa, bani care treceau din mana-n mana, pana la taxatoare. De aici si expresia: “din mana-n mana pana-n fund la taxatoare”.

Asadar, mergeam foarte des pe jos. Intr-unul din drumurile astea am intalnit o femeie de la tara care vindea buchete cu niste maci rosii, foarte gingasi si frumosi, care-mi aminteau de campurile copilariei mele pline de grau, maci si margarete. Asa ca n-am putut rezista tentatiei si mi-am cumparat un buchet de maci, numai pentru placerea mea. Chiar imi faceam griji ca drumul dura in jur de o jumatate de ora si, poate, macii mei se vor ofili. Mergeam destul de grabita, uitandu-ma din cand in cand la ei  sa-i admir, dar, mai ales, sa vad daca nu se ofilesc. De la Filologie am luat-o pe strada Baritiu iar de acolo urma sa traversez Parcul Mare si sa ajung pe sgtrada Eminescu si mai aveam putin si ajungeam la camin. Dar, ajunsesem doar pe la Politehnica, atunci cand m-am intalnit cu Gurita. Nu stiu ce fel de neam era Gurita asta cu familia mea, ceva intre un unchi si un verisor. Stiam doar ca este ruda cu noi. Nu ne vizitam, dar ne intalneam de fiecare data cu mare bucurie. El era singurul om cu scoala din satul nostru. Mi-a spus atunci ca, dupa el, eu sunt singura persoana nascuta in acel sat, care urmeaza o facultate si m-a felicitat pentru asta. Gurita era redactor la ziarul local, Faclia. Mi-a facut o invitatie de a-l vizita la redactia ziarului, voind sa ma testeze daca nu cumva as avea talente de jurnalist. I-am prosmis, dar niciodata nu m-am tinut de cuvant. Aveam un profund respect pentru el, ma consideram inferioara lui si ca atare am preferat sa-l ocolesc. Asa simteam atunci. 

Am stat de vorba cu Gurita destul de mult, el interesandu-se de cursurile mele, sfatuindu-ma cum sa ma pregatesc, sa nu astept sesiunea, sa studiez in fiecare zi. Nimic de zis, sfaturi folostoare, da cine naiba le aplica. Bine, erau cativa colegi de-ai mei care se pregateau pentru fiecare seminar. Imi amintesc faptul ca la seminarul de slava veche (aveam eu o pasiune pentru materia asta, mi-am dat si licenta din asta), deoarece nimeni nu se anunta sa raspunda, profesorul nostru ma astepta de fiecare data pana terminam de citit notitele si abia apoi raspundeam intrebarilor lui. Ciudat cum de nu prea aveam timp sa ma pregatesc din timp, cand adoram materia asta. 

La despartire, Gurita, care era de-acum un om ajuns la vreo 55 de ani, m-a sarutat pe oraz, dupa care m-a strans bine in brate si, in final, mi-a intins mana, spunandu-mi “La revedere!”. Numai ca mana lui strangea, dar in acelasti timp imi scutura mana mea  dreapta, in care, firesc, eu tineam buchetul de maci. In timp ce-si lua la revedere si-mi dadea ultimele sfaturi, el imi scutura mana. Iar eu ma uitam cu jale la bietii mei maci cum pierdeau petala cu petala, pana am ramas in mana doar cu niste maciulii pline de seminte. Nici macar o singura petala nu a rezistat gestului de despartire al lui Gurita.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s