Amenda de 5 lei

Intre anii 1965 si 1970 am fost studenta la Cluj, la Facultatea de Filologie. Veneam dintr-un orasel de provincie, Zalau,  care apartinea pe atunci de regiunea Cluj. Imi amintesc cu cata emotie si mandrie mi-a telefonat tatal meu sa-mi spuna ca s-a infiintat judetul Salaj. Asta prin 1969. Intentia parintilor mei era sa urmez facultatea de Chimie, pentru ca spuneau ei “este de mare viitor”. Am venit de la Zalau la niste rude, inca de prin iunie, sa ma pregatesc pentru admiterea din septembrie. Niciunul dintre verisorii mei nu avea problema admiterii si nici prietenii lor, asa ca toata vara mi-am petrecut-o cu ei si invatam foarte putin. Asadar, desi in liceu avusesem numai note de 10 la chimie, tot ceea ce am stiut mi s-a sters din memorie. Cu vreo saptamana inainte de examen am inceput sa repet si am constatat ca uitasem extrem de mult. Si, bineinteles, am ratat examenul de admitere la chimie. La scris am luat media 2,80. Nici macar nu am indraznit sa le spun parintilor mei. Am ramas in continuare la Cluj, pentru ca se dadea in acelasi an o a doua sesiune de admitere la rusa, unde nu se completasera locurile. Rusa era preferata mea, dar tata zicea ca nici nu poate fi vorba, ca nu este “de viitor”. Tinand secret esecul meu, am dat admitere la rusa si am intrat pe primul loc cu media peste 9, cu bursa. Le-am marturisit pana la urma adevarul si, pentru ca fusesem mereu premianta, nu ma puteam intoarce in orasul meu fara sa fi intrat la facultate. Pana la urma pentru a nu suferi oprobiul public, tata si mama au fost de acord si cu aceasta alegere, ceea ce s-a dovedit a fi cea mai buna din viata mea. Mi-a placut fiecare materie studiata in facultate, mai putin Geografia Rusiei, la examen profesorul testandu-ne orientarea pe harta lumii ne cerea sa cautam orase, munti, ape dar cu nume de medicamente. Pe mine m-a pus sa caut Rudotel. Habar nu aveam pe vremea aceea ca este un medicament. Dupa coordonatele date, totusi am depistat un punct pe harta si profesorul mi-a spus ca daca nu-l localizam as fi avut nevoie de Rudotel. Mult mai tarziu am aflat ce este Rudotelul si chiar si azi sunt convinsa ca numele medicamentului este luat de la numele orasului. Stiu ca nu este asa, dar undeva in strafundul meu asta cred.

In anul intai de facultate am fost cazata in caminul din aceeasi cladire cu Facultatea. Se numea Ocsko Terez, o fosta luptatoare comunista, omorata in 1940 de catre legionari, in inchisoare. Intr-o camera eram cazate 15 fete. Pe vremea aceea nu ne deranja faptul acesta. Eram prietene toate, ne intelegeam bine, ne imprumutam hainele una alteia. Din anul doi de facultate am primit repartizare in caminul Elena Sarbu. Era numele unei activiste comuniste. Caminul se afla in partea celalta a orasului, pe strada Motilor, unde acum este caminul Agronomiei. Desi existau mijloace de transport, totusi preferam sa mergem pe jos, de obicei in grupuri de 2-3 fete. Cand ajungeam la intersectia dintre strada Horea cu Baritiu trebuia sa trecem strada, evident pe la trecerea de pietoni semaforizata. De cele mai multe ori, acolo se afla la post un militian tanar si foarte aratos. Era impecabil imbracat, in unforma care-i venea foarte bine, cu manusi albe si o cascheta alba, specifica pentru cei de la circulatie. La cateva dintre noi ne placea de el, asa ca de multe ori gaseam noi o intrebare sa i-o punem. Astfel am ajuns sa aflam ca avea vreo 25 de ani, noi abia 20, si ca-l chema Vasile. Ne-a mai spus ca a facut cursuri de balet la scoala de militieni, special pentru a dirija circulatia cu gratie. Dar, probabil ca la un moment dat eram nepoliticoase cu el si asta l-o fi enervat, pentru ca nu mai statea de vorba cu noi. Imediat ce ne vedea, se ducea in intersectie si dirija circulatia, desi semaforul functiona. Atunci, vreo 3 dintre noi am hotarat ca trebuie sa ne razbunam pe el si sa ne lasam amendate, asta trecand pe culoarea rosie a semaforului. Mintile noastre tinere lucrau la razbunare si intr-o zi cuiva i-a venit ideea sa platim amenda in bani marunti. Si ne-am pus pe adunat bani. Amenda era de 5 lei, iar intentia noastra era sa o platim in monede de 5 bani. Am adunat 100 de monede de cate un ban, pe care le-am pus intr-un saculet de platic si-l purtam cu noi in fiecare zi. Dar, desi treceam numai pe culoarea rosie, cu toate riscurile, el se prefacea ca nu ne vede, pana intr-o zi. Ne-a oprit politicos, ne-a adus la cunostinta infractiunea comisa si cuantumul amenzii. Desi saculetul era cu noi, am primit fiecare cate o amenda de cate 5 lei si nu una singura. Asta nu ne trecuse prin minte. Asa ca ne-am simtit noi pedepsite, desi cand i-am dat saculetul nu am mai avut niciun fel de satisfactie. A zambit doar, a bagat saculetul in buzunar si ne-a intrebat cat aveam in punga si-apoi ne-a cerut diferenta. Nu mai era razbunarea noastra ci a lui. Pentru ca fiecare am dat cate 5 lei, ceea ce insemnau 5 sandwich-uri, adica un sfert din cat cheltuiam pe luna pentru gustarea de ora 10.
Desi ne pretindeam inteligente, am dovedit cu prisosinta ca “razbunarea-i arma prostului”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s