amintiri, amintiri

Intr-o zi de toamna timpurie, cu frig, vant si ploaie ce poate face omul? Sa stea in casa si sa mediteze la viata lui, la tot ce a facut in viata asta si la ce i-a mai ramas de facut. Parca ieri eram studenta in anul IV, in penultimul an, cand m-am casatorit, cu omul pe care-l iubeam atunci. Desi au fost multi din ambele familii care se impotriveau, am reusit sa depasim toate problemele. La un an de la casatorie inca nu aveam casa noastra (dar eram inscrisi pe o lista de asteptare). La repartizarea “in productie”, care se facea la Bucuresti, centralizat, pe tara, eram pe locul al noualea. Deci aveam posibilitatea de a alege. Cand mi-a venit randul la repartizare, nu era nimic convenabil in judetul Cluj, in schimb scosesera un post de profesor chiar la liceul pe care eu il absolvisem si in care inca mai locuiau parintii mei. Asa ca am acceptat. Eram deja gravida cu primul nostru copil. Ma rugasem de parintii mei sa fie de acord sa facem copilasul. Dupa indelungi discutii ei au acceptat ideea. Poate va intrebati de ce trebuia sa le cer “aprobarea”? Pai, pentru ca sotul meu inca mai era student, mai avea un an de facut, iar eu eram deja la Zalau. Oricum ne gandeam, aveam nevoie de ajutorul lor pentru a o scoate la capat. Asa ca, primind incuviintarea lor, am adus pe lumea, intr-o seara de Craciun binecuvantata, pe fetita mea Anca. Dar, dupa ce sotul meu fusese “retinut” ca asistent la facultate am facut tot posibilul sa vin si eu la Cluj cu serviciul. Daca pe vremea aceea ar fi existat un program de calculator care sa-mi indice ce meserie mi se potriveste, cred ca mi-ar fi recomandat biblioteconomia. M-am dus la concursul organizat la biblioteca, “sa incerc marea cu degetul”, dupa cum spunea directoarea liceului cand imi daduse aprobarea. Era convinsa ca nu voi resui. Dar am reusit si atunci cand fetita mea implinea doi ani, am lasat-o in grija parintilor, la Zalau si am venit la Cluj. Am gasit cu greu o gazda, dar nimeni nu ne primea cu un copil mic. Desi nu mai era loc sub nicio forma de inca un copil, am ramas insarcinata cu cel de-al doilea. Stateam in gazda, fetita era la Zalau si inca nu aveam casa. Ce era de facut? Pe vremea aceea era ilegal avortul, deci nu se punea problema. Am gasit un fost prieten, de-acum doctor stagiar, care la inceput a fost de acord sa-mi faca un avort, dar s-a razgandit. Nu aveam cum sa rezolv situatia, asa ca am sarit de mai multe ori de pe dulap. Imi spusese mie o baba ca asa pierzi sarcina. Dar nu si nu, copilasul meu rezista. Si poate ca de la saritul de pe dulap i s-a tras si meseria: aviator. Abia cand copilasul meu, Gabi, a implinit patru luni am primit apartamentul mult visat si ne-am mutat toti patru definitiv la Cluj. Ma bucuram nespus de mult ca nu pierdusem sarcina pentru ca cei doi copii imi dadeau atat de multa satisfactie, ii iubeam enorm, asta a ramas la fel si in ziua de azi. Nici acum nu stiu daca tatal lor ii iubea cu adevarat sau nu. Sufeream enorm ca nu ma ajuta sa le fac baie, nu ma ajuta sa-i culc, nu le spunea povesti, nu statea cu ei in brate, nu-i ducea la plimbare. In schimb, se juca si-i distra pe copiii prietenilor. Asta ma enerva la culme, desi stiam ca o face din obligatie. Doamne, cat erau de frumosi amandoi copii, aveau ochisorii aproape negri, pe fetisoarele rotunde si ambii erau blonzi, cu par carlionat. Asta nu-mi explic de unde au luat-o. Mult mai tarziu li s-a inchis parul la culoare. Baiatul are si azi parul inchis la culoare si cred ca o sa-i apara curand firele carunte. Fiica mea deja le are. Au trecut mai bine de 40 de ani de atunci si-mi amintesc toate problemele pe care le-am avut: cum Gabi, baiatul meu, cred ca avea lipsa de calciu, sau asa ceva, se ridica in picioruse in patutul lui si lingea peretele, pana cand peretele devenea lucios si mai inchis la culoare. Si dunga aceea care inconjura patutul crestea pe masura ce si el se inalta. Cand nu l-am mai tinut in patutul ala nu a mai facut asta. Dupa asta a urmat scrisul pe pereti, dar a trecut si asta. Mana stanga cu care scria baiatul meu a rupt-o intr-o zi la sanius si de atunci scrie cu dreapta, dar face multe lucruri si cu stanga. Fetita mea, care la vreo 5 ani a lasat sa curga niste apa in vana si a dizolvat toate medicamentele fratelui ei. Ca sa nu mai necajesc eu sa zdrobesc de fiecare data pastilele cand ii dadeam sa le bea, in biberon. Cum a plecat baiatul meu de la gradi, in luna ianuarie, pe ger, descult, in maieu si chiloti si a venit acasa singur. E adevarat, gradinita era peste drum. Cum nu voia sa doarma, cica nu era intuneric, si-i legau ciorapii pantaloni (strampii) la ochi. Fata era mai cumintica, ea nu mi-a creat prea multe probleme cand era micuta. 

Toate astea ti le amintesti de multe ori si, realizez ca, desi am avut multe, multe probleme, totusi viata mea a fost frumoasa si plina de bucuriile pe care mi le-au adus cei doi copii. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s