Caii

In zilele astea am auzit o multime de povesti despre animale, despre loialitatea lor, in incercari disperate de a impiedica eutanasierea cainilor, de a impresiona pana la lacrimi nu numai opinia publica ci si factorii de decizie in aceasta chestiune

In memorie am si eu o astfel de poveste. Ea s-a intamplat  cand eram in ultimul an de liceu. Pe vremea aceea locuiam la Zalau, intr-o casa nationalizata, care apartinuse pana in 1948 unui avocat local. Casa era foarte mare si era construita pe doua terase. Pentru a ajunge la terasa de sus aveai de urcat vreo 20 de trepte, flancate de-o parte si alta de niste ghivece din piatra. De la poarta uriasa, din fier forjat, pe care noi, copiii o deschideam cu greutate, intrai pe prima terasa (asa o numeam noi), unde era de fapt si o gradinita, dar fara flori. Abia pe terasa, aflata imediat mai sus, erau cateva stratulete cu flori si doua leagane, intre brazi. In cea de-a treia terasa mai era un leagan. Ca sa ajungi la cea de-a treia terasa trebuia sa urci multe, multe trepte de lemn. A treia terasa constituia gradina de zarzavaturi, legume, pomi fructiferi a celor sapte familii care locuiam acolo. Toamna adunam impreuna nucile, merele prunele, gutuii si apoi le imparteam in mod egal. 

Pe vremea aceea, la Zalau se facea focul cu lemne, pe care le primeam “cu repartitie”. Lemnele le aduceai acasa cu o caruta inchiriata de la niste oameni, care se ocupau cu asta si stateau toata ziua in preajma depozitului de lemne si carbuni. A venit si in curtea noastra, intrand pe usa cea mare din fier forjat, pe prima terasa. Caruta era mare si trasa de doi cai uriasi, mi se paruse atunci. Dupa descarcarea lemnelor, locul de intoarcere al carutei se mai ingustase, asa ca stapanul cailor a incercat sa intoarca caruta, dar caii nu faceau nici cel mai mic semn ca ar vrea sa porneasca. Vazand ca nu merge cu vorba buna, omul a scos biciul si intai mai usor, apoi din ce in ce mai furios isi batea caii sa intoarca. Caii se agitau, dadeau din cap, fornaiau, dar picioarele lor nu se miscau nici cu un milimetru.

Strigatele stapanului calului au alertat vecinii, ocupati sa-si ajute vecinul la stivuirea lemnelor pentru a fi taiate in ziua urmatoare. Toate capetele celor vreo zece persoane aflate acolo s-au intors cu privirile spre cai. Si spre groaza lor, intre picioarele cailor au vazut-o pe micuta Gabriela, in varsta de vreo doi ani. Statea si se juca cu o zornaitoare, fara a fi constienta de pericol.

In clipa in care micuta a fost ridicata de sub cai, acestia au pornit-o singuri spre iesire, fara sa mai fie nevoie de strigate sau bici. Au iesit din curte, iar in dreptul portii s-au oprit asteptandu-si stapanul. Fara o vorba, omul, stand in fata cailor lui, cu ochii in lacrimi le-a prins fetele intre bratele lui, sarutandu-i pe rand.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s