Batranelul cu florile

Acum cativa ani, mergeam in fiecare zi la scoala Emil Racovita s-o iau pe nepotica mea. Inevitabil, noi locuind in Manastur, treceam pe strada Memorandumului, in statia in care opresc autobuzele spre Manastur. Intotdeauna cand sunt cu nepotica mea, profit de orice ocazie pentru a-i atrage atentia asupra lucrurilor din jur, a intamplarilor, sa-i explic tot ceea ce mi se pare ca a…r trebui neaparat sa stie. Asadar, mergeam pe strada Memorandumului si, chiar in statie, se afla un batranel, cu parul alb-alb, inca drept ca bradul si oarecum cu o infatisare aristocratica. De fiecare data, ne oferea, spre vanzare bineinteles, un buchetel de flori. Erau cam vestejite sarmanele, caci bietul om statea demult acolo si nimeni nu i le cumpara.Mainile ii cam trermurau asa ca florile erau mereu scuturate. In sinea mea m-am gandit ca este doar o stratagem pentru cersit: oamenii iti vad florile si nu te acuza ca le pretinzi mila si le fortezi mana sa-ti dea ceva. Bietul om era acolo pe frig, pe ploaie, pe ninsoare sau pe vant. Statea omul, cu florile in mana, asteptand ca cineva sa i le cumpere. Odata, un politist l-a rugat sa plece, e adevarat, cu mult respect si compasiune. Cu toata compasiunea lui, nu-l lasa acolo, sa-si vanda florile. Intr-una din zile, mi s-a facut tare mila de el si am trimis-o pe nepotica mea, era micuta si dragalasa , sa-i dea o bancnota de 1 leu. Mara i-a dat bancnota, iar el i-a intins florile. Mara stia ca nu trebuie sa ia florile, ci doar sa-i dea banii. Priveam de la o oarecare distanta negocierile celor doi, iar nepotica mea s-a intors cu banii. Batranelul nu voise sa ia banii si i-a explicat Marei ca el nu cerseste. A incercat sa-i dea Marei florile in schimbul banilor, dar Mara, bine instruita si extreme de incapatanata, l-a refuzat. Si a adus banii inapoi. Ma uitam la batranelul acela si vedeam adunata in el toata umilinta si toata suferinta de care avea parte. Niciodata nu am indrazinit nici macar sa-i mai cumpar florile. Stiu ca n-ar fi acceptat. Ne cunostea deja. Au trecut anotimpurile, unul dupa altul, chiar si iarna geroasa, el statea acolo cu niste immortele in mana. Parul i se cam rarise, el se imputinase si se garbovise, hainele din ce in ce mai ponosite. Nu avea nici macar caciula sau fular. Toata iarna l-am vazut in statie, cu florile in mana . Dar, cand a venit primavara, simpaticul batranel nu mai era la post si nu l-am mai vazut de atunci niciodata.
Asta a fost, cred eu, cea mai frumoasa lectie despre demnitate si mandrie pe care i-am oferit-o Marei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s